Mirajul străinătăţii începe să atragă şi pescarii de crap. Acolo, peştii sunt mai mari şi taxele mai mici. Cum să nu emigrezi, măcar pentru o săptămână! Prietenul nostru timişorean, Marius Aslzos, trece graniţa în căutare de exemplare record.
Crapii-oglinda ating dimensiuni impresionante
Nu este un secret pentru nimeni că pescuitul la crap în România este afectat de o problemă serioasă: lipsa exemplarelor de crap mare. Avem ape superbe ca peisaj, pescari de crap mulţi şi buni, magazine de crap bine aprovizionate, producători de echipamente şi nade de crap, reviste cu articole de crap bine scrise, avem aproape tot ceea ce ţine de pescuitul la crap, dar n-avem crap!
Paradisul din vecini
Cel puţin partea de vest a ţării, ca să mă refer la zona pe care o cunosc cel mai bine, nu are prea multe de oferit în materie de lacuri, peşti mari şi condiţii decente de pescuit. Din păcate, marea majoritate a lacurilor nu pot satisface pretenţiile celor care investesc timp şi bani în căutarea recordurilor.
Investiţiile lor rămân de cele mai multe ori fără rezultat. Există lacuri bine populate şi bine întreţinute situate în jurul Bucureştiului, care sunt însă mai greu accesibile pentru cei din vest şi cu tarife cam piperate. Aşa că pescarii din Timişoara, Arad, Oradea, Satu Mare, Cluj (şi nu numai ei) au început să caute şi să găsească variante mai convenabile. Unde? Peste drum, la vecinii unguri. Pe cât de rău stăm noi la capitolul ape de crap, pe atât de bine stau ungurii.
Din orice ochi de apă, au amenajat lacuri frumoase, curate, bogate în peşte şi practicând tarife foarte convenabile sau, cum se mai spune, de bun-simţ. De fapt, nu e o chestiune de bun-simţ, e o chestiune de concurenţă. Sunt atâtea lacuri interesante, încât piaţa e una competitivă şi preţurile rămân jos. În acest moment, Ungaria este o adevărată Mecca pentru pescarii de crap europeni, iar lacuri renumite ca Merenye, Maconka, Ecsed, Haromfa, Deritoto şi mai nou Nagykallo au început să atragă ca un magnet şi pescarii români. Ca să o spunem pe cinstite, condiţiile sunt mai bune, iar peştii sunt mai mari.
Ca distanţă, o mare parte din lacuri se află la cel mult 200 km de frontiera cu România, excepţie făcând Ecsed, situat după Budapesta, care este şi cel mai scump şi are un regim mai special.
Pentru amatorii de lacuri sălbatice, lângă Szeged se află vestitele braţe moarte ale Tisei, care au fost transformate în rezervaţie şi îngrijite de ecologişti şi care concurează cu celelalte lacuri amenajate în materie de talie a crapilor, condiţii şi preţuri. Locul este vestit pentru crapii sălbatici şi amurii imenşi. Recordul naţional al Ungariei la amur a fost stabilit aici cu un exemplar de peste 30 kg şi s-ar putea să nu fie doborât prea curând.
Nu în ultimul rând, aproape toate lacurile importante din Ungaria au şi site propriu de internet, pe care se pot face rezervări. Site-urile au şi versiuni în engleză, iar unele şi în română. Mai adaug ca informaţie că pe multe lacuri se pescuieşte plantat, datorită structurilor şi agăţăturilor, şi se închiriază bărci, dacă nu vrei să vii cu barca ta de acasă.
Invitaţie la Nagykallo
Într-un decembrie, la final de sezon, eram la Budapesta cu un grup de prieteni, cu ocazia târgului de crap care se organizează anual în Ungaria. O doamnă drăguţă împarte pliante despre un lac ale cărui facilităţi mi-au sărit imediat în ochi şi m-au făcut să mă întreb dacă este o simplă destinaţie de vacanţă sau una „serioasă”, pentru pescari pasionaţi. Lacul se cheamă Nagykallo.
Malurile sunt comode pentru scos pestele... sau hranit ratele
Intru pe pagina de net a lacului şi ceea ce găsesc aici mă convinge să-mi fac o rezervare (împreună cu un amic din Suedia) pentru o partidă în august.
În vară, veştile nu sunt tocmai bune, peştii mănâncă tot mai anemic. În plus, o problemă majoră începe să macine nervii pescarilor: somnul pitic. Populaţia de somn pitic mănâncă tot ce înseamnă boilies, indiferent de consistenţă şi de mărime. Mai ales boiliesurile pe bază de făină de peşte nu au nicio şansă să scape de atacul somnului pitic. Şi atunci cu ce boilies să dau?
Aleg un mix cu care am avut peste tot rezultate foarte bune, o combinație foarte reușită de făinuri de carne, pe care-l fac cu două arome condimentate, Frankfurter şi Indian Spice, plus un extract de ardei iute din bucătăria maghiară, un strop de stimulator Spice Cajouser şi nişte ulei esenţial de piper negru.
Pun la dipuit cam două kilograme de bile de diferite dimensiuni, în lichidul nutritiv folosit în reţeta boiliesurilor, dar cu un conţinut dublu de extract de ardei iute, şi pregătesc şi restul nadelor: cam 70 kg de pelete combinate de Meteor, bloodworm, halibut şi trout, plus 15 kg de alune tigrate lăsate la „fezandat” în talin.
Alunele sunt nada de rezervă, în caz că boiliesurile iuţi nu vor putea ţine somnul pitic la distanţă.
Vine în sfârşit şi ziua plecării. Ajungem pe lac pe la prânz şi achităm la casierie taxa de pescuit – 360 de euro pentru doi pescari pe o săptămână. În preţ intră şi salteaua de protecţie şi barca, primite la faţa locului.
Un mare avantaj e că n-am mai cărat după noi cort, pat şi alte acareturi de camping. Cazarea pescarilor se face în mici cabane de lemn, amenajate cu gust şi plasate chiar în spatele vadurilor.
Cabanele au curent şi sunt dotate cu paturi spaţioase, frigider, cuptor cu microunde şi loc special pentru grătar în aer liber, dotări care fac concurenţă şi unui hotel de patru stele.
Descărcăm echipamentul la cabana pe care am rezervat-o, după care un angajat al complexului vine să verifice cârligele pe care le folosim. După ce se convinge că urmăm politica lacului de a pescui doar cu cârlige fără spin, ne urează „Fir întins!”. A fost prima şi ultima oară când ne-a întrebat cineva ceva.
Avem însă mare grijă să nu încălcăm regulile, care sunt puţine, dar respectate cu sfinţenie. Prima regulă este de a nu merge cu maşina, decât la venire şi la plecare. În rest, dacă vrei să o foloseşti, o ţii în parcare. Dacă vrei să o ţii lângă tine, nu circuli cu ea. E un mod de a păstra cât mai multă linişte pe baltă, ca să nu deranjezi pescarii.
Altă regulă – de data asta, ca să nu deranjezi peştii – este că sacii de păstrare sunt interzişi. Capturile trebuie pozate şi eliberate în cel mai scurt timp.
Furtuna aduce si peste mare, dupa cum o arata captura lui Marius Simedrea
Pe lac sunt amenajate şapte insule, cu foarte multe structuri în jurul lor. Unele sunt vizibile, dar majoritatea sunt invizibile, după cum aveam să ne convingem.
Pescuitul plantat nu numai că e permis, dar este chiar încurajat, ca fiind cel mai bun mod de a scoate crapii din agăţături într-un mod eficient şi fără să-i chinui.
Pregătim echipamentul, scot câteva balize, montăm sonarul pe barcă şi ieşim să prospectăm zona de pescuit. Apa are 29,2 grade la suprafaţă, iar soarele ne omoară, în cele două ore în care cartografiem apa.
Pescuim între două insule, avem o mare deschidere şi balizez două locuri, unul pe dreapta, în singura groapă pe care am găsit-o, iar celălalt în stânga, la baza unei insule, unde se văd nişte crăci care ies din apă.
Plantăm lansetele cu plumbi Big Grippa de 140 g pe monturi cu plumbi pierdut şi cârlige Wide Gape 2, model „barbless”. Ca momeală, începem cu boiliesuri dipuite şi alune tigrate, urmând să vedem cum răspunde peştele şi să facem schimbări, dacă va fi cazul.
Nădesc serios cu bile şi alune tigrate, după care fac încă un pat de nadă la o distanţă de zece metri de monturi, unde dau o găleată de pelete combinate.
Sper ca peletele să ţină somnii pitici şi mărunţişul ocupaţi pentru a nu ne deranja vadurile principale.
Anotimpul furtunilor
În jumătate de oră, efectul peletelor se şi vede. Peştii sar ca apucaţii pe vadurile de păcăleală şi, printre ei, vedem exemplare demne de a fi puse pe saltea.
Pe la 6 seara, cerul se întunecă din senin şi ne loveşte o furtună cum nu am mai văzut vreodată în viaţa mea. Pe tot lacul, vântul rupe crengi mari din sălciile uriaşe şi orice lucru uitat afară şi neancorat îşi ia zborul instantaneu, inclusiv masivele saltele de primire. La 7, cerul e întunecat complet, zici că e miezul nopţii.
Ploaia cade în rafale puternice, nu vedem nici măcar lansetele aflate pe ponton la câţiva metri în faţa noastră. Furtuna se domoleşte pe la 12, lăsând în urmă o privelişte de coşmar. Replantăm lansetele aruncate de vânt de pe rod-pod-uri şi ne băgăm în paturi, obosiţi, dar cu staţiile la ureche.
Peste o oră, avem o trăsătură puternică la o lansetă din stânga. Îl las pe amicul meu să înţepe primul peşte. Îl aduce greu la mal, unde are parte de tot circul de pe lume.
Fiecare vad e dotat cu ponton si barca
N-am văzut nicăieri crapi aşa de răi. Crapul face câteva volte, apucăm să vedem că are peste 15 kg, dar din lipsă de experienţă amicul slăbeşte un moment firul şi crapul scuipă cârligul şi îl lasă cu buza umflată.
Ducem lanseta la loc şi, până dimineaţă, mai prindem două bucăţi, niciuna mai mare de 12 kg. La primele ore ale zilei, începe un moment de hrănire, cu trei peşti prinşi şi alţi trei scăpaţi, care ţine până la pe 10, după care se instalează liniştea. Suntem vizitaţi de un grup de amici din Arad, care pescuiesc pe alt vad.
Ochesc la ei pe barcă motorul electric şi sonarul de ultimă generaţie şi le împrumut ca să termin scanarea zonei în care văzusem o creangă ieşind din apă.
Descopăr că văzusem, de fapt, capătul unei crăci dintr-o salcie uriaşă, scufundată intenţionat. Peste tot, văd pe sonar imagini de peşti, care stau în crengile salciei ca maimuţele în copaci. Arunc nadă din belşug şi plantez pe această zonă patru lansete.
Nici nu ies bine la mal, că încep trăsăturile. Una după alta. Aproape toţi peştii ajung pe saltea, cel mai mare având 12,5 kg. I-am prins numai la alune tigrate, deocamdată n-au răspuns şi la bile.
După-amiază, cerul se întunecă şi începe din nou furtuna. E mai slabă în intensitate, dar mai bogată în precipitaţii. Nu vezi nici la trei metri în faţa nasului.
Mă gândesc ce ar fi dacă peştele ar începe să tragă chiar acum. Furtuna se înteţeşte, vântul bate din toate părţile, schimbându-şi mereu direcţia, fulgerele sunt atât de dese că lacul pare luminat ca ziua.
Deodată, avem o trăsătură violentă, la o lansetă plantată cu boilies. Înţep, dar peştele ia fir serios şi se parchează într-o agăţătură. Arunc o pelerină de ploaie pe mine, sar în barcă în toiul furtunii, vâslesc cu greu şi durează o veşnicie până ajung deasupra peştelui.
Mă ascund după insulă, scot peştele din trei agăţături succesive, dar vântul îşi schimbă direcţia şi mă aruncă la fel ca pe o coajă de nucă la vreo 20 de metri. Las lanseta din mână, ca să pot vâsli, firul se înmoaie şi peştele dispare după o tufă.
Când ajung din nou la el, e bobinat bine pe după crăci. În timp ce mă chinui să-l scot, cârligul îi scapă din gură şi-l acroşează pe lateral, lăsându-mi amintire un solz uriaş.
După câteva ore, furtuna se opreşte şi avem două trăsături violente direct în crengile salciei. Firele se freacă de ceva abraziv şi cedează. Cedăm şi noi psihic şi mergem să ne culcăm.
Cazarea pescarilor se face in mici cabane de lemn, plasate chiar in spatele vadurilor
Rămânem în apă cu lansetele de pe vadul din dreapta, la boilies. Spre dimineaţă, surpriză, prindem la ele trei crapi unul mai frumos decât altul, de 13 kg, 14 kg şi 16,6 kg, captura săptămânii.
Sătul de demarajele furibunde ale peştelui în agăţături, montez la fiecare lansetă din zona salciei scufundate câte doi plumbi de 100 g, legaţi pachet.
Nădesc din nou cu bile şi alune tigrate şi ne punem pe aşteptat. Sonarul ne spune că temperatura apei a scăzut la 25 de grade. O răcire bruscă, datorată furtunilor, nu e ceea ce ne doream.
Spre seară începe nebunia lângă salcia scufundată. Trăsături ritmice din sfert în sfert de oră, dar crapii acum întind firul uşor şi, după înţepare, se ridică în masa apei. Greutăţile de 200 g îşi fac datoria. Nu mai avem demaraje violente şi nu mai pierdem peşte.
Contabilizăm destui crapi frumoşi, în schimb locul nu produce peşti mai mari de 13 kg, ceea ce ne face să schimbăm tactica.
Aleg câteva zone în care am observat crapi mai mari şi trec la un pescuit de intercepţie, schimbând locurile la fiecare 10-12 ore şi pescuind numai la boilies, cu nădire economică, pentru fiecare peşte în parte. Crapii mari preferă boiliesurile în locul oricărei nade rapide.
Plantez la punct fix şi arunc o mână de boiliesuri stropite bine cu dipul iute. Metoda funcţionează, dar în zilele următoare nu prind mai mult de un singur peşte pe acelaşi loc. Trage după un program ciudat, la prânz şi la miezul nopţii, de unde bănuiesc că peştii sunt mereu în mişcare şi astea sunt orele la care ajung deasupra lansetelor mele.
După o săptămână, amicul meu şi cu mine suntem mulţumiţi de peştele prins. În mare, a fost o partidă bună, chiar dacă n-am prins crapi capitali. Fără îndoială că este şi vina anotimpului şi a vremii, pentru că nicăieri pe lac nu s-a prins peşte mare.
Ne-am propus să revenim în primăvară, care aici este una dintre cele mai bune perioade din tot anul. Lăsăm în urmă un lac magnific, pe care mă voi întoarce cu mare plăcere.